Înainte de a-mi spune părerea despre acest film, aş avea câteva chestii de menţionat. Probabil ştiţi şi voi ce înseamnă să treci dintr-o stare în alta, de la fericirea pe care crezi c-o vei avea mereu în suflet, la melancolia sau tristeţea care te trimit în valea plângerii. Dar încep să cred că omul e exact ca fierul: dacă-l încingi tare tare tare, apoi îl răceşti repede… nu face altceva decât să se călească.
Şi cum poţi căli un om mai bine ? În primul rând trebuie să-l cunoşti. Ia ceea ce apreciază el cel mai mult şi pune-i la îndoială principiile, fă-l să-şi retragă vorbele şi nu în ultimul rând : adu-l în starea în care să regrete tot. Apoi, aruncă o cană cu apă pe el şi trezeşte-l la realitate. Cutremură-i fundaţiile şi fă-l să-şi piardă răsuflarea, numai gândindu-se la simplul fapt că e nevoit să considere convingerile sale un nimic peste care toţi trec şi le calcă în picioare.
Arată-i dragostea şi-apoi zăpăceşte-i minţile. Ademeneşte-l în braţele altei femei şi-apoi pune-l faţă-n faţă cu iubirea lui. Omoară orice urmă de raţiune şi lasă-l să aleagă: desfrânarea sau “ceea ce e drept”. Apoi, după ce-a ales, explică-i că n-a fost vorba decât de un exerciţiu, de-o ironie a sorţii, şi orice ar fi ales, ajungea la o singură concluzie: variantele erau una şi aceiaşi.
Oferă-i ceva şi spune-i de la bun început: ai grijă de asta cu preţul vieţii tale. Ai pierdut ceea ce eu ţi-am oferit de bunăvoie şi m-ai pierdut şi pe mine. Apoi, foloseşte-te de tot ce ai la îndemână să-l faci să piardă ceea ce-a primit de la tine. Fă-l să se simtă exact ca şi cum ar fi în agonie. Apoi oferă-i iertarea ta şi înapoiază-i ceea ce-a oferit cu inima strânsă. Priveşte-l cum reacţionează şi atunci vei realiza dacă a meritat.
Iertarea e o noţiune abstractă, la fel cum e şi mila. Iartă şi ai toate şansele să fii înşelat iar şi iar. Nu ierta, şi rămâi cu îndoiala în suflet. Rămâi singur şi privit de ochi care nu inspiră deloc vreun sentiment bun. Omul e om, şi face parte din natura lui să greşească. Iar dacă nici tu la rândul tău n-ai iertat, nu te aştepta de la iertare.
Ai două variante : eşti drept până la capăt, vertical la fix 90˚ şi îţi ghidezi viaţa după această dreaptă strictă. Nu vei avea parte de iertare, de iubire, de fericire sau vreo altă plăcere. Fii îngăduitor atunci când trebuie şi radical când e absolut necesar şi lasă-te ghidat de raţiune şi de sentiment, în proporţii egale. Gândeşte cu capul care trebuie. Abia atunci vei şti ce ai de făcut.
The Merchant of Venice e filmul care te duce de la o stare la alta, care te căleşte, care te învaţă să fii drept, rigid şi care îţi arată şi partea neplăcută a dreptăţii: singurătate, originalitate şi nefericire. E filmul care te învaţă că rigorile autoimpuse pot fi şi cele de care te vei lovi atunci gând vei greşi. The Merchant of Venice e unul din filmele pe care le voi revedea, multă vreme de-acum înainte, pentru că repetiţia e mama învăţăturii. Iar ce-am învăţat azi, vreau să ştiu mult timp de-acum înainte.