Te-am avut in palma si ti-am dat drumul iar acum te caut acolo unde nu stiu de ce dar credeam ca te voi gasi mereu. M-am inselat. Ai plecat de mult si chiar daca te vad pe aceesi banca, langa acelasi gard te simt mult prea departe. Te-am pierdut si nu am facut nimic ca sa impiedic acest lucru. Poate ca am renuntat prea usor la momentele in care am fost fericita sau am plans alaturi de tine si am ajuns sa plang din nou pentru tine.
As vrea poate sa ma intorc in trecut dar cum sa fac asta cand tu ai inchis toate usile. Daca as fi stiut toate astea acum ar fi stat altfel lucrurile. Te iubesc… Cat am crezut in aceste cuvinte… si stiu ca si tu ai crezut. Si ce ma doare poate cel mai tare e ca inca mai cred in ele. Si continuu sa le rostesc dar nu mai este nimeni sa le asculte… Doar noaptea si cei patru pereti ai camerei in care ma ascud. De cine? Nici eu nu stiu. Astept in fiecare seara sa deschizi usa, sa ma trezesti si sa imi spui ca totul a fost doar un cosmar.
In acelasi timp sunt insa constienta ca acest lucru nu se va intampla niciodata. Mi-am semnat singura sentinta… m-am autocondamnat sa traiesc un cosmar real din care nu ma poate trezi decat acela care stiu ca nu o va face niciodata. Stiu ca ma auzi si ma doare nepasarea ta… Iti place ce ai facut din mine? Imi curge oare sufletul in aceste randuri? Am pastrat din inocenta primelor vorbe, priviri, atingeri, zambete… ce zici? M-am pierdut sau sunt aceeasi, zi-mi, urasc indiferenta…
Departarea dintre noi nu o pot apropia nicioadata, nici macar in timpul noptii, atunci cand intreaga suflare divina se scoboara pe pamant si intregeste sufletele atator mii de indragostiti. Mintea imi dicteaza sa- mi abandonez trecutul si sa uit de tine, dar prezenta ta imi provoaca regrete amarnice.
Simpla ta privire ma nelinisteste, uneori ma duce la nebunie; sensibilitatea ta ma face sa- mi doresc in fiecare moment sa fiu un om mai bun si sa nu mai am placerea aceasta atat de cruda de a rani sufletele tuturor celor care ma inconjoara.
Amintirea ta e ca un opiu; cu cat gust mai mult, cu atat nu ma mai pot satura. Simt ca in scurt timp voi deveni dependenta si nimeni nu ma va putea trata de aceasta incurabila boala.
De fiecare data cand sunt acaparata de rautatile vietii cotidiene ma regasesc in … Tine, in amintirea noastra. Ea ma face mai puternica si imi ofera sperante … E frumos, dar e si dureros, in acelasi timp. Constientizez faptul ca traiesc in visuri, dar hei, cine nu a simtit la fel ca si mine? Toti ne reculegem in milioane de clipe fericite ale trecutului si trecem peste neputintele firesti.
Mi- am recunoscut, intr- un final absurd, ca ai fost extraordinar, cel putin pentru mine … Erai exact ce cautam in aceasta lume insipida; tu ai fost singurul ce mi-ai dat viata in ochii iubirii. As putea sa- ti multumesc vreodata pentru tot ceea ce ai facut pentru mine … din mine?
Cuvintele imi sunt de prisos; mai bine tac si te astept ca intr- o buna zi sa- mi redeschizi portile pe care le- am ferecat din momentul in care ai plecat sau mai bine zis, ai disparut, si sa ma strangi cu atata forta la pieptul tau incat pur si simplu sa ma strivesti. Nu cred ca mi- as mai simti moartea, vreodata …
Nu mai, gata, e ultima oara..
Scriu eseuri dupa care le ard la geam sperand ca vantul sa aduca la tine cenusa iar ea sa iti sopteasca suferinta mea… Dar in acelasi timp nu vreau nici mila ta. Vreau doar ceea ce as fi putut avea candva…