Cred că se poate scrie şi o carte pe tema asta. “Cum să-ţi susţii punctul de vedere fără a cădea în ridicol” . Sună bine titlul, nu? Da, şi probabil l-aş recomanda la o groază de oameni, mulţi dintre ei fiind chiar deţinători de bloguri. Şi care e de fapt cea mai bună soluţie de a susţine ceea ce crezi, dar nu prosteşte? Păi în primul rând ar fi să crezi ceea ce spui. Dacă vorbeşti doar de dragul de a vorbi, mai bine taci.
Iar dacă decizi să deschizi gura, ai grjiă ce scoţi pe-acolo, nu care cumva să spui vreun porumbel de toată frumuseţea. Cum i-ar sta unei persoane, de 40 de ani, cu o funcţie importantă, să susţină înverşunată o aberaţie?Dacă ceea ce susţii e ceea ce crezi şi e puternic ancorat în realitate, foloseşte toate argumentele pe care le ai la dispoziţie, dar nu inventa.
Nu adăuga chestii de genul “ştiu eu că aşa e” pentru că n-o să convingi. Cel mult o să enervezi, dacă nu chiar să-ţi câştigi dispreţul interlocutorilor. Apoi, dacă vezi că nu ajungi la niciun consens, nu insista prea mult. Ar putea fi deranjant. Şi pentru celălalt, cu care porţi discuţia, cât şi pentru cei care nu iau parte activ la dialog.
Dacă vezi că celălalt are dreptate, acceptă asta la fel de senin cum ar trebui să accepte şi el dacă tu ai avea dreptate. În definitiv, de ce s-ar merita să susţii ceva greşit? Doar pentru a arăta cât eşti de încăpăţânat? Mai degrabă vei demonstra că nu stai bine cu echipamentul de la etajul superior.
A da cu pumnul în masă e caracteristic celor cu probleme de comunicare. Dacă ai astfel de manifestări, n-ar strica o vizită la psiholog. Nu e nimic ruşinos în asta şi chiar s-ar putea să te ajute. Cu atât mai mult dacă în cercul tău de prieteni se numără medici psihologi. Lovitul interlocutorului în scopul de a-i impune propriile idei ţine de epoca pietrei şi în opinia mea denotă grave tulburări de personalitate. În cazul ăsta, recomand cu căldură vizita la un medic psihiatru sau de ce nu, o internare în clinicile de specialitate.
O discuţie serioasă, fie ea şi în contradictoriu, are la bază dialogul, nu monologul. Unul spune ceva, celălalt îi răspunde, iar pe baza răspunsului se continuă alternanţa replicilor. Despre dialog se învaţă prima dată în şcoala primară, în clasa a 4a, conform metodologiei de studiu din România. Aşadar, dacă ai lipsit la acea lecţie, n-ar strica să arunci o privire în DEX, să vezi despre ce e vorba şi cu ce se mănâncă dialog, discuţia şi argumentarea.
Pe final, nu pot decât să îmi doresc înfiinţarea unor cursuri de comunicare, unde diverşi să ia parte şi să fie educaţi (la propriu) cum să poarte o conversaţie, cum să îşi argumenteze opiniile, când e cazul să spui stop, când e cazul să te bagi într-o discuţie sau când întrec limitele bunului simţ.