Am citit. M-am gândit. Am numărat până la zece şi ideea a rămas aceeaşi. M-am gândit la altceva, da’ n-am putut trece cu vederea. Uite cum stă treaba : eşti prieten bun cu cineva. O ajuţi când poţi, te ajută când poate. Definiţia prietenie apropiate. Genul ăla de prietenii care chiar crezi că durează. Apoi, conjunctura strică această relaţie, lăsând-o undeva la stadiul de “salut-salut” din când în când.
Bun. Acu’ la câteva luni bune de-atunci, de când vă rezumaţi să vă auziţi din joi în paşti, auzi de la terţi că respectiva a fost împreună cu x. Aşa, bravo ei, să fie fericită, ce mă interesează pe mine treaba asta? S-au despărţit? Ah, păcat, dacă tot se-nţelegeau aşa bine. Suferă? Păcat. Hai să-i dau un mesaj s-o mai înveselesc puţin, ca-n vremurile bune. Da’ poate intepretează aiurea. Mai bine las pe mâine.
Care-i de fapt ideea? De ce suferă? De proastă. Fără supărare, da’ chiar suferi de proastă. În timp ce tu stai şi plângi şi te dai de ceasu’ morţi, el e cu alta. Nu-l cunosc decât din vedere, da’ e tipic smardoi care se crede buricu’ pământului. Mă rog, aş mai zice câteva, da’ n-are rost. Ideea e în felul următor: fată dragă, nu fi proastă!
De ce am scris asta? Ce m-a făcut să-mi bag nasu-n treaba lor? Păi deşteapta vrea să-şi lase serviciul. E în pragul depresiei şi pe lângă faptul că trăieşte ca o fantomă, a mai dat-o şi pe alcool. Sper să te simţi tu şi să nu fiu nevoit să vorbesc eu cu maică-ta.
Voi dacă eraţi în postura mea, ce făceaţi? Nu mi-ar prinde rău un sfat.