O umbră

Văd uneori pe stradă oameni care mă sperie. Oameni care arată ca nişte umbre, care pun pas după pas de parcă s-ar strecura pe lângă un zid şi ar vrea să fie nevăzuţi. Oameni zdrenţuroşi care aprind imaginaţia mea, imaginându-mi de multe ori că sub masca de om neîngrijit se află de fapt altcineva, mult mai cunoscut şi/sau important.

Uneori mi-am dorit şi eu să fiu ca o umbră printre cei cunoscuţi, să văd dacă reuşesc să mă strecor în vieţile lor fără ca ei să fie conştineţi de asta. De ce? Poate pentru că într-un cadru oficial, cu toţii adoptăm acel aer… protocolar ne ascundem în spatele unor măşti adevărata faţă. Măşti precum politeţe, bun simţ sau dorinţa de a face bine ascund de cele mai multe ori adevăruri care spuse fără niciun fel de menajament, dor şi aduc durere în sufletul celor din jur.

Aş vrea să încerc o dată chestia asta, să văd cum se vede lumea mea privind de afară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *