El o iubea pe ea.
Mircea ajungea mereu acasa inainte de ora opt. La ora opt se aprindea in fiecare zi lumina in camera ei. Ea se dezbraca si privea pe geam. Isi despletea parul si se dezbraca. El o privea mereu pe ea cu aceeasi sete si adoratie. Ea isi aprindea o tigara pe care o fuma la geam. Dupa tigara, ea isi lua un prosop si pleca la dus. Mircea o privea iesind din camera si ii iubea mersul dezbracat.
Noaptea visa mana ei subtire inchizand usa, intodeauna cu palma stanga ridicata. Se intorcea mereu zambind linistit si isi mai aprindea o tigara. Radea mereu cand vorbea la telefon. Era ireala in timp ce dezbracata isi deschidea cartea si se aseza pe fotoliu sa citeasca cu un pahar de vin rosu pe masuta.
Toata seara citea, pierduta in lumea ei, cu cavaleri si printese. Dormea intotdeauna dezbraca pierduta in parul ei si in viata placuta. Mircea o iubea mai mult ca oricand noaptea, cand avea impresia ca sunt doar ei doi pe lume. Dimineata se trezea devreme cu acelasi aer visator de la culcare. Ii placea sa priveasca pe geam. Ea era mereu vesela si zambea.
Joi seara ea nu s-a mai aratat desi Mircea a asteptat. Ea zambind a plecat. S-a sinucis frumos, tot cu zambetul pe buze si cu aerul visator. Mircea i-a dus pentru prima data flori. Familia ei nu stia cine este Mircea. Nici macar Mircea nu mai stia cine e. O vedea o zana impacata cu lumea plutind prin viata. Fratele ei spunea la priveghi ca singuratatea si disperarea au ucis-o.
Mircea se intreba cum ar putea trai fara ea, fara zambetul linistit pe care il urmarea de mai mult de 2 ani, pe furis, la fereastra.