O articulatie

O articulație, două, hai să ne bem mințile ș-apoi să calculăm de câte ori va fi mâine până să se termine azi. Pentru că, de ce să nu. Cam asta ar fi toată treaba când bați din picior și-ți vine să pleci afară din tine, să vezi dacă are sens să te mai întorci înapoi după ce-ți trec filmele proaste și rămâi cu paranoia cea de toate zilele.

Nu e absolut necesar să-ți dai seama de nimic, nimicul își dă seama pentru tine, te trezești că poate ar trebui să mai scoți cablul ăla din priză, să termini cu tot sclipiciul de peste tot, căci de fapt nici măcar ăla nu mai e ce-a fost odată.

Atunci .. rămâi așa, mișcând trei gene la tot absurdul ăsta de situație care stă față-n față cu tine. Nimic nu se mișcă, nimic nu se pierde. Peste câteva minute, o să ai senzația că, poate, totuși, are vreo dinamică iar poimâine o să știi că până și berea de acu’ o săptămână era mai adevărată de fapt decât detaliul ăla de care te agățai numai ca să atârni, așa, de ceva până la urmă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *