E cel mai serios avertisment pe care îl pot da: să nu te joci cu visele cuiva. Cu atât mai puţin cu visele unui om încăpăţânat ca un catâr, mereu pus pe treabă când vine vorba de ceea ce îşi doreşte.
Să vă spun câteva lucruri despre mine, pe care probabil cunoscuţii le ştiu deja:
- când vreau ceva, obţin, într-un fel sau altul. dacă e nevoie de sacrificii, le voi face atunci când se merită. dacă e nevoie să calc pe capete, voi călca dacă e nevoie. de ce? pentru că atunci când vreau ceva, obţin acel lucru. consider că nu e nevoie să vă reamintesc de faptul că prin educaţia primită în familie, am învăţat că lucrurile trebuie făcute “the right way”.
- ţin la ideile mele precum ţin la ce-am în pantaloni. nu renunţ la ele deloc. normal, sunt deschis dialogului civilizat, polemicilor de bun simţ purtate pe un ton politicos, argumentate, însă, nu uit ceea ce am eu în cap şi unde vreau eu să ajung. vezi punctul 1 pentru mai multe detalii
- când greşesc, îmi recunosc vina. realizez că au fost momente în viaţă în care nu am făcut-o, însă motivarea pentru ele o găsesc în lipsa de experienţă (la urma urmei, n-am decât 17 ani) şi situaţiile de moment
Imaginaţi-vă acum următoarea situaţie: îmi promiteţi ceva ce îmi doresc foarte mult. O chestie pe care fie nu am mai avut-o, fie tânjesc după ea foarte mult. Să vă feriţi să veniţi a doua sau a treia zi cu argumente stupide sau cu scuze idioate, fiindcă într-o asemenea situaţie, pentru mine o să rămâneţi doar nişte oameni fără cuvânt. Ok, vă înţeleg dacă nu se poate şi vă argumentaţi părerea la fel ca mine când greşesc sau nu mă mai pot ţine de cuvânt.
De ce scriu toate ăstea?
Pentru că mi-am adus aminte de promisiunile pe care mi le-au făcut anumite persoane la un moment dat. Promisiuni care nici după un an de zile nu s-au adeverit. Cei din alte oraşe ştiu cu cât entuziasm îi primesc în Craiova şi cât de mult îmi doresc să le arăt unde locuiesc eu într-o manieră care să-i facă să revină cu plăcere şi eu să fiu primul care află. Alex, greşesc cu ceva? Cu ce mă încălzeşte pe mine dacă îmi promiteţi o chestie şi peste două-trei zile îmi veniţi cu scuze idioate gen „nu mă simt bine”, „m-am răzgândit”, etc.
Cred că e vreun an de zile de când am avut o discuţie cu cineva într-o noapte, pe tema asta. Trebuia să ajungă în Craiova, la invitaţia mea. Mă trezesc cu un mesaj de genul: „aştept nişte argumente pentru a veni acolo”, după ce confirmase totul, iar planurile erau în picioare de câteva săptămâni. I-am zis frumos, că eu mai mult decât o invitaţie nu ofer, deoarece nu mi se pare normal. Ştiţi vorba aia, că Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi-n traistă.