Şi profesorii intră în categoria “diverşi”. Acum o săptămână (dacă stau bine să mă gândesc, exact o săptămână a trecut de atunci) un stimabil profesor, faţă de care am un respect deosebit, mi-a atras atenţia faţă de o ieşire mai ciudată a mea, faţă de o altă profă. Pe scurt, i-am răspuns în doi peri şi i-am cam dat peste bot cu nişte faze, care nu au convenit.
Într-adevăr, dacă stau acum şi analizez la rece, trebuia să mă doară în cur şi să nu-mi fac stres din cauza asta, dar a trecut. Şi care a fost sfatul? Păi suna cam aşa : “dacă simţi că te roade în suflet să spui ceva şi chiar simţi că nu mai poţi şi ai impresia că explodezi, numără până la 10.
Iar dacă n-ai scăpat de senzaţia asta, mai numără o dată”. Realizaţi probabil că de felul meu nu pot să mă abţin, cu atât mai puţin când am impresia că ceea ce vreau eu să spun chiar merită împărtăşit şi altora (într-un mod sau altul). Nu mi-a picat deloc bine, ba chiar m-am uitat chiorâş la respectivul profesor. Buuuunnnn. Şi uite că sunt pus în situaţia în care mă căiesc de faptul că nu am numărat.
E vorba de această însemnare. Unora le-a plăcut, altora nu. Ce mă doare însă cel mai mult e faptul că anumite rânduri au fost interpretate greşit de cine nu trebuia. Mă simt vinovat de faptul că n-am numărat. Trebuia să fi numărat până la 10, apoi până la 100, 1000 şi chiar un milion. Poate şi mai departe. N-o să-mi iert greşeala asta, deoarece consecinţele au directă legătură cu viaţa mea, cu starea mea de spirit şi mai ales cu planurile mele de viitor. Acum sincer am dubii şi să dau “Publică” la această însemnare. 1, 2, 3, 4…