Nu înţeleg o chestie şi treaba asta mă frământă de vreo 2 săptămâni: de ce să faci rău cuiva cu bună ştiinţă (să enervezi persoana respectivă spre exemplu) , iar după o bună bucată de timp, să-ţi ceri scuze? E o dilemă care m-a ţinut treaz vreo câteva nopţi şi care azi a revenit în discuţie, în urma unor neînţelegeri.
Să explic mai pe larg ce vreau să spun. Luăm două persoane, x şi y. Y greşeşte intenţionat cu ceva faţă de X dar îşi susţine în continuare opinia greşită, cu toate că în adâncul sufletului ştie că nu are dreptate. După o bună perioadă de timp, y vine spăşit la x şi îşi cere scuze, admiţând că a greşit şi că nu a avut dreptate. De ce e nevoie să faci rău intenţionat şi apoi să-ţi ceri scuze? Chiar nu înţeleg chestia asta! Şi ne mai întrebăm de ce speranţa de viaţă e aşa scăzută, de ce ne simţim zi de zi mai nervoşi, mai stresaţi, mai frustraţi.
O altă chestie pe care nu o înţeleg este acea situaţie când eşti rugat (pus) să faci ceva pentru cineva din simplul motiv că respectivei persoane îi e lene să-şi ducă la bun sfârşit obligaţiile. Nu neg faptul că există şi cazuri în care datorită volumului mare de muncă un singur cap e prea puţin şi ai nevoie de ajutor, dar de aici până la a face munca altuia şi respectivul să doarmă bine mersi, e cale lungă frate… Adică, munceşte tu Gabi, că eu dorm.
Poate că din toate ăstea ar trebui să înţeleg faptul că unii nu merită nici măcar să-mi îndrept privirea spre ei, dar totuşi, nu mă caracterizează asta. Nu e chiar aşa uşor să-i dai dracu’ pe toţi şi să trăieşti în lumea ta, să-ţi faci viaţa *exact* aşa cum vrei tu. Cum o cita şi Adriana pe Janis Joplin (”Me and Bobby McGee”), «Freedom it’s just another word for nothing left to lose». Sunt atât de multe lucruri care mă deranjează şi pe care totuşi le tolerez, însă de fiecare dată îmi doresc mai mult şi mai mult să scap de ele. Există şi momente în care datorită acţiunilor mele, scap de tot ceea ce înseamnă factori de stres pentru mine. Şi atunci e în mintea mea genul ăla de linişte morbidă, prevestitoare de ceva rău.
Poate că sunt de neînţeles acum, că la început blamam ceva fără drept de apel, iar spre final admit posibilitatea conform căreia există şi o altă variantă, însă nu e bine nici aşa, nici aşa. Nu e bine nici când eşti antisocial şi faci totul doar pentru a te menţine pe tine pe linia de plutire (a se citi că te doare fix undeva între buca stângă şi buca dreaptă de ce se întâmplă în jurul tău), dar nici atunci când îţi dai interesul pentru x, pentru y şi eşti luat de prost.
N-ar strica o încheiere mai bună la această însemnare, dar n-avem alta. E scris fără preview, e scris fără corecturi şi nici nu l-am recitit înainte de a-l publica. Aşadar, concluzia o trageţi voi, eu pun punct.