Nu inteleg, nu inteleg rostul unui inceput si nu inteleg, chiar nu inteleg de ce toate incep cu un inceput. Ma joc, observi? Ma joc murdar, joc eu cu mine fara sens. Jocul meu i-a parte din intreg, n-am reguli stricte, n-am inamic, azi construiesc, maine il distrug si n-are nici macar regret, nici parte din trecut e pur si simplu strict si mut. Il desenez ca pe un portret, il fac in lacrimi, in rani, in sange si il fac idiot ca doar se plange.
Se plimba ca un orb pe-o strada purtand de mana o lume intreaga, oglida vietii si a intregului pamant caci el e tot si tot e scrum. Ai intrebari? Vrei un raspuns?…E cenusiu, albastru, verde..e om insa chiar nu-ntelege, e construit cu sens in stil nonsens de-o simpla si unica lege, sa joace piesa mea de teatru ca fiind si criminal si rege.
Spanzura, ucide cu sabia propriului destin, manjit pe maini si in suflet de sila pacatelor lui. Si chiar de-i fara cap si fara coada, s-a imbracat in sentiment, a asezat iubire in trup si-apoi prin blandul asternut.A fost o ea ce l-a atins, l-a purtat prin gand si minti, prin flori, prin trandafiri ce aveau la coada spini. Cerul s-a coborat, pamantul s-a surpat, e liniste..l-au rastignit, l-au legat si l-au inchis. Si-a murit in chin si in pace in mijoc de Pardis, si-a facut-o din iubire strecurandu-se in infinit.