M-am impiedicat de viata si cad. M-am impiedicat de mine, m-am impiedicat de noi, m-am impiedicat de prea multe si prea putine. Cad intr-un hau fara sfarsit, cad in lume, cad din viata, cad intr-o gaura neagra si nici macar nu se mai vede cerul. Ma lovesc de tine ca de o stanca si imi ranesti pielea, imi ranesti ochii, imi ranesti gura. Cad si sunt plina de sange sunt plina de rani sunt plina de gauri facute de pietrele tale.
Cad si nu ma mai pot opri. Nu e o cadere de fulg, lina pe aripile vantului, nu e o cadere din vis, nu e o cadere din somn, e o cadere a nimicului, se poate numi caderea lipsei. Ma striveste piatra care esti tu. Cad fara oprire ca un bolovan greu de pe varful muntelui, un bolovan ce nu si-a gasit locul pe muntele tau. Cad dar impreuna cu mine cade si cerul, cade si lumina, iar pasarile vor uita sa zboare.
Cad si ma uit la mine ca la un corp strain si ma intreb de ce nu ma opreste nimeni din cadere, de ce nu ma simte piatra de pe care cad, de ce imi raneste mainile cu care te-am iubit, de ce imi raneste degetele cu care te-am mangaiat, de ce imi raneste talpile cu care prin vis te-am purtat ?
Cad din viata, din oameni, din tine. E o cadere a absolutului ce l-am cautat cu atata infrigurare, e o cadere a sublimului ce nu a fost intalnit, e o cadere a inocentei uitata intr-un sertar. Cad si oricat de tare as vrea sa ma pot agata de o frunza, de un fir de iarba nu intalnesc decat piatra dura si rece ce ma lasa sa cad in continuare. Cad asa cum au cazut ingerii, asa cum cade ploaia.
EU sunt aici cazand! TU unde esti sa ma opresti ?