Joc experimental

Titlul este auzit recent într-o melodie . Joc experimental , natura umană . Un pic cam sadic după părerea mea . Odată cu aparaţia computerelor oamenii au început să-şi pună întrebări noi şi să-şi imagineze alte lucruri ciudate . Nu mai miră pe nimeni că cineva crede că lumea reală este defapt una virtuală sau că fantomele există . Citisem recent şi teoria conform căreia oamenii au evoluat din maşini . Şi să nu uităm de faptul că universul este un computer uriaş .

Se poate , nu spune nimeni că nu se poate . Atât timp cât nu este demonstrat contrariul , există orice . Fiecare e liber să-şi imagineze . În fond , de ce nu ? Îşi omoară timpul cu ceva şi scapă de viitoarele depresii . Să fie imaginaţia o altă formă de auto-apărare ? Revenind la subiectul nostru , umanul este o chestiune interesantă . Dacă ar fi să ne luăm după Biblie , suntem o Creaţie .

Dar nu orice fel de creaţie ci creaţia Cuiva . Iar dacă suntem adepţii evoluţionismului jocul experimental este doar o întâmplare . Întâmplare materializată prin existenţă . O Creaţie fără creator . O casă necesită cărămizi , muncitori şi alte cele ca să ia formă . Un cub are colţuri şi o sferă are rază . Biblia încearcă să ne ofere un răspuns mestecabil în limite umane . Omul are nevoie de un creator pentru a putea înţelege o creaţie . Al doilea joc este mai greu mestecabil . Ceea ce nu poate fi înghiţit , nu ajunge să fie digerat decât prin ficţiune . Ne imaginăm că nimicul a devenit la un moment dat ceva . La rândul lui ceva-ul a evoluat în ceea ce este astăzi .

De ce a fost nevoie de tehnică de calcul ? Odată cu creşterea populaţiei şi implicit nevoilor , oamenii au trebuit să găsească alte moduri să-şi facă munca mai rapidă . Se spune că trăim într-un secol în care totul se derulează rapid . Tehnologia face ca totul să se desfăşoare rapid sau totul a avut nevoie de tehnologie ca să se desfăşoare rapid ? Ce este omul la nivel biologic ? Facem repede o analogie cu maşinile noastre şi suntem siguri că avem dreptate . Totuşi roboţeii la care te gândeşti au apărut după om şi chiar s-au inspirat din modul lui de funcţionare .

Poate că totuşi omul este mai presus decât o maşină . Un joc experimental al evoluţiei cu două mâini şi două picioare . Pornind de la faptul că maşina a apărut dintr-o anumită nevoie a omenirii , omul poate să fi apărut dintr-o anumită nevoie a Evoluţiei . Şi fără să vrem ne lăsăm ademeniţi de primul joc în care există un creator . Suntem influienţaţi de noi înşine . Ne imaginăm o lume fără creator . Putem însă să concepem acest lucru ? Totuşi de ce a fost nevoie ca noi să existăm , să evoluăm până la acest moment ? Dinnou suntem influienţaţi de creier şi tindem să punem totul pe seama unui Scop .

Omul are nevoie de un motiv pentru care să existe . Poate nici măcar creierul nu poate să conceapă nevoia aleatorului şi caută să-şi imagineze . Caută să se conformeze fără să pună prea tare accent pe ceva ce nu poate înţelege . El are rolul să ţină corpul în viaţă , să funcţioneze şi să se asambleze la sistem . Ar fi chiar urât ca totul să fie doar un joc experimental , aşa-i ?

Îţi scrijeleşti o aliură optimistă pentru a trece cu bine , mai departe . Refuzi pesimismul din simplul motiv că ai pierde timpul degeaba şi nici nu te-ai simţi prea bine . Să presupunem că omul la rândul lui a trebuit să existe pentru ca alte bucăţi din sistem să existe sau să se simtă bine . Un lanţ experimental bazat pe nevoie , cauze , efecte şi focare .

Efectul de cub , în societatea modernă . Lumea e din ce în ce mai mecanizată . Acceptă mai uşor cubul decât înainte pentru că are nevoie . Omul fără scop , se pierde . Fie că se împătureşte într-o mantie depresivă , rebelă sau naivă . Fie nu ajută cu nimic sistemul . Scopul este deci , într-o manieră pesimistă desigur , gluma care aţâţă focul evolutiv . Şi cum unii oameni au înţeles această chestie s-au hotărât să dea o altă noanţă jocului .

Când eşti manipulat chiar de psihic căci este nevoie , când mai picură cu nişte cuvinte frumoase şi atât de adevărate , chiar crezi că eşti unic . Unic în felul tău fireşte . O bază de date cu imagini , text şi sunet . Le învârţi niţel şi iese de-o supă socială şi-un caracter inteligent . Modul în care foloseşti informaţiile pe care le strângi te diferenţiază de restul . Nimeni nu garantează un creator , dar totdeauna cineva caută să-l deseneze . Jocul devine sinistru . Manipulare din toate direcţiile . Uneori urâtul poate deveni focul care defineşte oala frumosului . Trebuie doar să ai curaj să joci . Nu-ţi impune limite , ai deja destule .