Începutul

Mă trezesc . Sunt total dezorientat . Stau la masă şi privesc foaia de hârtie . Îmi desenez mecanic , propiul chip . Din când în când cufund creionul în paharul plin cu apă . Ea încă mă priveşte , dar n-are corp . Sunt gol , dar nu mi-e frig . Astăzi trebuie să desenez , fără să gândesc . La masa vecină , un individ îşi desenează corpul . Dau din mână înainte şi înapoi . Schiţez de ceva timp , propiu-mi chip . Mi-e frică totuşi , căci n-am ochi să-l privesc , dacă am să greşesc ? Continui , n-am timp să mă gândesc . Mă doare capul .

Camera e plină de indivizi ciudaţi . Unul desenează , altul plânge , unul ţipă . Mă opresc să mă gândesc . Ce rost are acest desen ciudat ? Ea nici măcar nu are corp . Mi-e frig . Sunt gol şi-mi desenez corpul pe hârtie . Desenăm împreună acelaşi corp de jumătate de oră . O dâră de creion încolo şi-ncoace , nimic mai mult . Îi privesc cum desenează şi zâmbetu-mi apare pe buze . Aş vrea să înot , dar nu am corp , pana nu mi-l desenează . Aş vrea să plâng , dar nu am lacrimi . Creionul nu mai scrie , ne-am dezorientat total . Probabil am terminat , căci nu văd ce pana acum am desenat .

Creionul scrie pe o coală de hârtie . Suntem câţiva indivizi într-o cutie . Stăm la o masă şi ne privim propiul desen . Dintr-o dată corpul întreg mă furnică . Dau din mâini şi din picioare haotic , deşi nu înot . Paharul s-a spart peste foaia de hârtie . Plâng fără să vreau , deşi n-am lacrimi . Urlu dintr-o dată , deşi nu mă doare capul . Mă înec , deşi nu sunt în apă . Mă afund în neant împreună cu grupul de indivizi ciudaţi . Ea ne priveşte zâmbind . Ne dezbinăm pe rând , pe fundul mării . Eu încă o privesc , cum al meu creion o desenează. Râde puternic . Un val mă sfarmă în bucăţi şi mă dezbin haotic . Plouă puternic , insula dispare . Marea urlă şi loveste cutia .

Privesc cum corpu-mi se destramă . Privesc cum ţip şi urlu încă . Mă ridic , încet , deasupra mării . Încep să plâng , deşi n-am lacrimi . Încerc să râd , deşi nu pot. Peste mare plouă cu ale mele lacrimi , iaraşi valuri lovesc dezlănţuite insula pustie . Dau din mâini şi din picioare haotic , deşi nu înot . Mă tot lovesc de pereţii de sticlă ai paharului cu apă . Când colo în depărtare , o lumină în întuneric . Pesemne că s-a spart paharul . Plutesc fără să vreau încolo şi-ncoace . Cerul s-a umplut de puncte albe , unul cate unul . Marea plânge , plâng şi eu , totul este foc şi apă .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *