În tren era mare buluceală

Toţi se grăbeau, toţi aveau bagaje, toţi se împingeau, toţi vruiau aveau să ajungă la destinaţie. El însă n-avea una. Aşadar, eroul nostru se urcase în tren, degajat, cu ghiozdanul în spate, nepăsător de toată forfota din jurul lui. Dintre toţi, el nu se ducea undeva anume, ci doar pleca departe de toată abrambureala din viaţa lui. Nu-l interesau nici certurile ce urmau să apară după ce se va afla că «a plecat de-acasă».

Nu-l interesa nici măcar că poate în urma acestui episod, viitorul lui nu va mai fi atât de strălucit, precum prevăd acum părinţii lui. Da, taică-su îl vrea mare arhitect, student la Cluj, dar chitara … chitara se-nvaţă mai bine cu profesorul Dinică la Bucureşti. Păi altfel cum…

În tot acel iureş, un compartiment avea uşa deschisă, tocmai la capătul celălalt al vagonului. Făcându-şi loc avansa uşor, întrebându-se dacă e liber sau nu. Şi culmea, nu era nimeni! Se uită însă în sus şi văzu 2 geamantane elegante cum dormeau frumos pe etajere. 2 geamantane negre, suficient de mari cât să poţi căra un şifonier cu ele! Se gândi în mintea lui că poate era compartimentul unei familii ce pleca în vacanţă. Bunul simţ îl ţinu afară din acel compartiment, până când în o fâşneaţă de fată îşi făcu apariţia cu un zâmbet molipsitor.

– Da, spuse ea mirată, cauţi pe cineva sau cauţi un loc unde să stai?

– Da, caut un loc liber. Dacă nu te deranjează, m-aţi putea primi şi pe mine în compartimentul vostru?

– Haha… bine, fie. Eu şi cu mine îţi dăm drumu.

– ăăă, bine, ok. Mersi. Cum adică «eu şi cu mine» ? Ce-o fi vrut să spună cu asta? În fine, cel puţin am găsit loc şi nu stau în picioare întrebă dacă locul de la fereastră e liber şi apoi se făcu comod pe canapeaua aia maro, ruptă şi de-o seamă cu istoria.Câţi n-or fi stat înaintea lui acolo? Câte persoane or fi trecut pe-acolo până să ajungă el? Ei oare aveau mintea aşa de confuză şi viaţa aşa de complicată? Mai conta? Era cu spatele la sensul de mers şi privireai căzuse pe chestia aia albastră, cu scrisul alb, pe care scria Craiova. Tăbliţa pe care o citea fiecare pasager care trecea prin gara asta şi care se gândea cât mai are de făcut până să ajungă la destinaţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *