Începând de pe 13 până pe 31 iulie sunt în Graz, Austria, la un curs de germană, la universitatea Karl Franzens.
N-am crezut că-mi va plăcea aşa mult aici. Oamenii sunt fooarte drăguţi, dar nu în stilul englezilor, care sunt amabili doar la suprafaţă. Austriecii sunt foarte relaxaţi şi au extrem de multă răbdare să dea orice explicaţii le ceri pe stradă, sau să te aştepte să urci, să cobori, să urci din nou, iarăşi să cobori din autobuz până îţi dai seama că ups, n-a fost busul corect. 🙂
În Viena am avut prima experienţă cu oamenii de aici, când am coborât din avion şi mi-am prins urechile în momentul în care a trebuit să-mi cumpăr de la un automat bilet pentru trenul de Graz. Atunci am aflat şi eu că trebuia să schimb 3 trenuri diferite pentru a ajunge în Graz şi că nu aveam tren direct, cum văzusem acasă pe net. Apparentely, reţeaua de trenuri din Viena este foarte haotică şi până şi ei se mai rătăcesc din când în când. Aşa că un cuplu la vreo 50 de ani (bărbatul semăna perfect cu John din John and Kate plus 8 ) s-a oferit să vină cu mine, să schimbe un tren pentru a mă duce la ultima staţie de unde trebuia să iau ultimul tren spre Graz. Au un accent foarte ciudat în Viena. Dar după ce m-am plimbat vreo oră cu ei prin minunatele trenuri vieneze, m-am obişnuit şi cu asta.
Graz e al doilea oraş ca mărime din Austria, dar are doar vreo 250.000 de locuitori, deci este foarte mic. Însă are foarte multe chestii mişto de văzut. Este cel mai verde oraş în care am fost până acum. Toţi merg pe biciclete, iar prin centrul vechi trece doar tramvaiul (sau Bim, cum zic ei). Pe mine m-au mirat profesoarele noastre, care pe tocuri şi în rochie se urcă pe bicicletă cu o graţie de nu ai mai văzut.
Până acum nu am reuşit să văd foarte multe, pentru că de dimineaţă până după-amiază avem ore la facultate. Însă astăzi ne-a organizat proful de cultură un Stadt Spiel – adică un fel de Treasure Hunt prin oraş, în care trebuia să ajungem la un anumit obiectiv, să aflăm chestii despre el şi să punem diferite întrebări austriecilor de pe stradă. Ceea ce a fost foarte tare. Echipa mea a avut norocul de a da peste o tipă care a fost aşa drăguţă şi ne-a răspuns la toate întrebările.
În plus, e plin de concerte şi festivaluri de muzică jazz şi clasică. În tot felul de parcuri şi pieţe se organizează seara concerte, iar noi chiar avem noroc de un festival de jazz foarte mişto – Murszene – unde vor veni tot felul de artişti de prin toată lumea.
Surprinzător e plin de oameni tineri. Bătrânei nu prea am văzut. Nici taxiuri. Au veşnicul Bim care-i duce peste tot. Asta când nu au chef să-şi scoată bicicleta. Şi mai au şi prăjituri foarte bune.
Programul interesant la care sunt nu are din păcate şi participanţi foarte interesanţi, cu care să faci chestii. Sunt foarte neprietenoşi şi ciudăţei şi din păcate nu există foarte mare diversitate culturală. Suntem din România foarte mulţi, Rep. Moldova, Cehia (Radka şi Radka – 2 tipe drăguţe), Ucraina, Ungaria şi Mexic (o tipa Iris cu care vorbesc o minunată combinaţie între spaniolă şi germană şi un tip Alejandro care la anul se apucă de japoneză), Muntenegru.
Şi cam atât până acum!