Odată pregătit sufleteşte mă decid să evadez . Fără rime , dar cu sens , de această dată . Eram închis pe viaţă într-o celulă împreună cu ea . Ştiu că dacă planul o să eşueze , am să mor . Dar şi ea o să moară , deci nu pot să evadez . Mi-a promis că orice s-ar întâmpla , ţine sincer la mine . Vrea să scapăm împreună sau să murim împuşcaţi . M-a strâns de mână şi mi-a zâmbit . Afară peisajul este apocaliptic . Dar odata ajunşi acolo o sa fim liberi . Ştiu că îi este frică . O lacrimă i se prelinge pe obraz .
Se aruncă în braţele mele şi mă priveşte . Ideile-mi pulsează . Sparg bariera dar moare , mă resemnez dar n-o iubesc . E sinceră , trebuie să evadez . Raţionez . Uşa nu pot s-o desenez . Nu ştiu a scrie fără sens , doar mă gândesc . Cine-s eu , să abuzez , s-o împuşc . S-o privesc cum moare , după gratii , sinceră iubind pe mine . Decizia era deja scrisă . Revolta-mi era inutilă , deşi o parte din mine accepta acest lucru . Se închide lumina .
O privesc pentru ultima oară . Îmi oferă cheia şi-mi desfac lanţurile . Îi ofer cheia şi-şi desface lanţurile . Sărim pe mica ferestruică , în necunoscut . Pentru-n moment , viaţa-mi se desfaşoară în faţa ochilor . O strâng puternic de mână , dar nu mai văd . Nu aud , nu simt , dar nici nu mor . Mă afund în ocean , împreună cu ea . E datoria mea s-o salvez .
Plânge , îi e teamă , n-are cuvinte . Tânjeşte la cămăruţa de după gratii , unde m-a privit prima oară . Vom muri cu siguranţă şi nici măcar nu pot s-o îmbrăţişez . Să-i spun că-mi pare rău că o iubesc . Căci i-am provocat atâta suferinţă , deşi ea e sinceră . Tuşeşte , se îneacă , mă priveşte speriată . Îmi spune s-o părăsesc , căci mă iubeşte . Ea e om , eu pot înota ca un peşte . Ţipă să-i dau drumul , mă urăşte că nu o las să moară . Tind spre dezorientare , frică şi gânduri murdare .
În chinuri se îneacă şi vrea să-i dau drumul . Mă loveşte cu picioarele şi-mi muşcă mâna . Apocaliptic , se naşte iubirea , durere şi chin . Destinu-mi veghează al meu suspin . Scot revolverul , cu degetul pe trăgaci . Plânge marea peste mine , arde focul de sub piele . Văd o bilă de lumină , n-o împuşc , o ţin de mână . Un fulger mă destramă , pe mine şi pe ea . E inconştientă , nu o doare , dar eu ţip fără încetare . Creionul scrie o poezie pe o margine de hârtie .
Malul unui ocean şi două personaje uitându-se în zare . Se ţin de mână si privesc agale . Obosiţi , rezemaţi unul de altul . Cu lacrimi în ochi dar fericiţi . Şi când te gândeşti că e doar începutul .. unei poveşti de iubire .