Ea ar fi fost un fulg de zăpadă, dar s-a murdărit şi ar fi lăsat gunoi în urma ei ca să ştie de unde a pornit, dar vântul i-a rătăcit drumul iar ploia a spălat urmele.Nu-şi mai aminteşte cine a aruncat-o sau de ce, dar inima ei singură a ingheţat şi s-a spart iar acum are cioburi in ochi.
Şi sunt atâtea culori! Ea nu le vede, doar urme dintr-un curcubeu pătează în ceaţă privirea ei… doar urme.Nu poate să vadă cum sufletul îi cară mâinile şi picioarele, şi îi strânge inima împraştiată; nu mai simte durerea, sufletul o simte, ea doar respiră.E un câmp colorat: aici florile cresc căci ea nu uită să plângă, aici lacrimile sărate hranesc pământul, aici e cald – trupul ei e rece.
Dacă ea ar fi o culoare ar fi albastru cu părul verde şi ochii negrii, căci părul e al vantului iar privirea e goală. E doar o pată în ochii ei, un cadavru întins pe iarbă: un demon mort cu trupul cald.
Roşu, cadavru, autopsia-i un candelabru.. de cuvinte sucite.Testamentul încă mai sughite visele lui răsucite. Mirosul puternic de hoit goneşte parodia şi sarcasmul. Viermii hrănindu-se din el creionează basmul.
Nişte puncte adunate pe o câmpie desenate.O chestie cu organele îndelung falsificate.Greaţă şi maţe stricate.. Zâmbind cu buzele disecate,personajele adânc oripilate..
Ochii tac, durerea plânge.Râul colorat de sânge,iarba caută s-alunge.. Rime, non-cuvinte, cruntă murdărie. Sufletul eliberează, antimateria pulsează, viermii parcă dansează.. aşa mai cu emfază. Timpul ridiculizează,hoitul parcă se formează.O pată de culoare roşie.Doar o altă pată în câmpia de culoare verde.