Din ciclul “Amintiri dintr-o copilărie zbuciumată”: episodul Numai mie putea să mi se întâmple una ca asta!
Cum era să mă fure pe mine din faţa blocului? Asta-mi aduce aminte de cum făceam mişto în generală că “mă fură ţâganii la cooooolţ” Păi simplu. Eram în super bodega de la doi paşi de mine, nu îi dau nume, nu are importanţă.
Deja ne întinsesem la încă o bere, eu cu un prieten, R., asta după ce gaşca s-a spart (party poopers!). Localu’ devenea din ce în ce mai gol. Bă şi la o masă, undeva mai în faţă erau nişte tipi dubioşi. Eu una nu i-am băgat în seamă.
Apare un tip, prieten cu R., cu care rămăsesem, şi îi spune ceva de genu “bă vezi că sunt unii care au pus ochii pe femeia ta”. Whaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaat!?!?! Trecem peste exprimare…
Am mai stat noi câteva minute, i-am observat pe tipi că se tot uitau spre masa noastră. Dubios!
Apare un vecin de-ai mei care nu ştiu ce vorbeşte la telefon după care ne anunţă şi el cum că am fi sub supraveghere. Cică dubioşii (erau doi) le-ar fi spus pretenarilor lor masa la care stăm şi cică ne aşteaptă afară cu motoru încălzit. Oare de ce? Ne-a spus că a chemat şi o maşină de poliţie, pentru orice eventualitate.
Băi, când auzi una d-asta rămâi tablă, prima mea reacţie a fost “şi asta nu e nici măcar ziua mea bună!“.
În fine, foarte amabil vecinul meu că ne-a luat cu taxiul până acasă, deşi stăteam foarte aproape.
Când am coborât spre ieşirea din super bodegă, se uitau dubioşii ăia într-un hal… Mi-era mie jenă! Şi mai aveau şi nişte feţe dubioasee.
Afară era maşina de poliţie pe care o chemaseră. Deja tipii din maşină dispăruseră (doar tipii, maşina era acolo). Mă întreb din nou, de ce?
Bă şi maşina dubioşilor era albă şi avea profil de Seat. Chiar nu ştiu exact, nu m-am uitat să văd ce marcă era pentru că nu ştiam care e a lor, am aflat abia dupaia. Şi nici număr nu am luat! DAMMIT!
Cum am ajuns în scară, vecinul meu mi-a spus că imediat după ce am plecat noi, şi dubioşii şi-au cărat fundurile dubioase. Sinceră să fiu, nu ştiu exact de când stăteau acolo, dar au aşteptat ceva vreme.
Panica cea mai tare mi-a dat-o R. când m-a sunat să-mi spună că în faţa blocului lui e un Renault alb. Panică 2. Spre norocul meu, era alarmă falsă, nu erau ei, erau unii din blocul alăturat.
What can I say more, doar să le mulţumesc celor care au avut grijă să nu mi se întâmple nimic. Şi doar să mă gândesc că bine că eram acolo şi nu în altă parte.
Concluzie? Numai mie putea să mi se întâmple aşa ceva! Pfffff! Dacă şi în cartierul în care-mi duc traiu’ de mai bine de 19 ani şi unde mă cunoaşte lumea, măcar după meclă şi după căţel, risc să fiu ciordită şi mai apoi să intru pe câmpul muncii pe schimbul de noapte… atunci o să-mi iau bodyguard. Ah da… si plănuiesc să îmi iau din nou spray-ul la mine şi am ţintă, asta e clar!
Bă ce oameni! Bă ce viaţă!
P.S.: scuzaţi-mi incoerenţa şi lipsa detaliilor, trauma a fost mare după ce am realizat posibilele urmări 😛 . Acum sunt OK. Mama, tata, sunt bine, după cum vedeţi şi voi! Staţi liniştiţi, nu aţi scăpat de mine… încă. Şi mulţumesc încă o data celor implicaţi!