Funie cu noduri multe, tinde spre plus infinit. Cineva ia lecţi de echilibristică pe ea: să-mi văd de viaţa mea şi-n acelaşi timp să te aştept cu braţele deschise a 360 de grade-fericire. Dacă i-ar păsa mai mult, n-ar mai fi profesor de sentimente ci un labirint al îndepărtării.
Dacă ne-ar păsa amândurora pe aceeaşi funie, un zâmbet ar pieptăna nodurile cu nonşalanţă şi ar dispărea cercul pretenţiilor.