Ce poate fi mai rău decât un sistem prost? Un om prost, normal!
Astăzi am trecut pe o stradă destul de bagată pe după blocuri şi pe alee zăcea o femeie la vreo 40 de ani cu faţa plină de sânge. Căzuse şi se lovise foarte foarte rău la nas. Curgea sângele din ea ca apa din Cascada Niagara. Până să ajung în dreptul ei au mai trecut vreo două persoane care s-au uitat puţin la ea şi au mers mai departe ca şi cum femeia ar fi fost perfect sănătoasă. Mie mi s-a făcut un gol în stomac în momentul când am întrebat-o cum pot să o ajut şi când şi-a ridicat faţa de jos. Mi-a zis că nu are nevoie, că stă aici aproape. Cu toate astea am sunat la 112 pentru că faţa ei nu arăta prea bine şi pierduse destul de mult sânge. Am vorbit cu o doamnă din faţa blocului ei şi i-am spus că o să vină o ambulanţă cât de curând. Între timp, soţul femeii coborâse, era puţin nervos. S-a dus repede după ea, a apucat-o de un braţ şi i-a vorbit destul de înţepat, ca şi cum nu ar fi vrut ca cineva să observe ceea ce se întâmpla (prea târziu, nu crezi?!?!? ).
În fine, eu m-am cărat de acolo spre ale mele, am trecut şi pe lângă soţul femeii. I-am spus că o să vină o ambulanţă. Nici măcar nu s-a uitat la mine, nu a zis decât un “nu am nevoie”. Nu pot intui neapărat corect, dar părea că nu are nici o intenţie să o ducă la un doctor care să o vadă. Nu părea încântat nici de faptul că am anunţat salvarea.
Nu cred că au trecut 15 minute că am şi văzut maşina salvării care se grăbea spre locul respectiv. A fost o surpriză chiar plăcută, având în vedere că uneori vine în 30-40 de minute, dacă nu şi mai mult. Dar nu am ce zice, au venit mai mult decât repede.
Mai încolo puţin îmi sună telefonul… Număr de Romtelecom. Era tipa de la salvare care mă întreba unde este femeia despre care tocmai anunţasem că avusese un accident. I-am zis să întrebe vecinii unde stă, i-am mai zis o dată strada şi blocul şi asta a fost.
Concluzie? Ce se întâmplă atunci când omul este mai prost decât sistemul?
Femeia respectivă avea nevoie clar de un doctor, a căzut urât şi nu cred că vechile trucuri merg şi aici. În plus un vaccin antitetanos nu cred că îi strica, asta ca să nu ajungă la alte complicaţii (nu sunt doctor!!!). Soţul ei părea atât de neinteresat de propria lui soţie, ce să mai zic de cei din jur. Nu mi-a putut trece prin cap, în momentul când i-am văzut pe cei care au trecut nepăsători, decât imaginea cuiva apropiat mie care putea să cadă în acelaşi fel (poate mai rău) şi să nu fie atât de aproape de casă şi să rămână, Doamne fereşte, acolo. Apelul către 112 este gratuit… Şi e mult mai util să suni acolo ca să anunţi o urgenţă decât ca să faci glume proaste (cum mai obişnuieşte unul sau altul, mai glumeţi din fire :-J).
În plus, pare mult mai uşor să priveşti de pe tuşă necazul altuia şi să te minunezi “vai Doamne… săracii” decât să ai iniţiativa de a acţiona într-un fel. Unii preferă să treacă pe lângă, cu ochii închişi ori încercând să ignore. Asta probabil pentru că nu se gândesc că e posibil să li se întâmple şi lor (sau unor persoane apropiate), la un moment dat, ceva asemănător şi nu se pot pune în pielea persoanelor pe care le “compătimesc” într-un mod atât de fals (ori le ignoră, e tot una). Şi asta vine de la celebra replică “mie nu mi s-ar putea întâmpla aşa ceva niciodată” (şi restul derivatelor de la fraza asta).
Ajung să cred că nu ne ajutăm reciproc decât dacă la mijloc undeva e implicată o recunoaştere internaţională a meritelor sau o supra-lăudare.
Sfârşit: Banal, dar…Nu îmi propun să rescriu “Hotel Cişmigiu”, în nici un caz. Doar că mi se pare absurd, ilogic şi total aiurea să observ că nepăsarea e din ce în ce mai mare. Nici nu încerc să trag vreun semnal de alarmă, pe ăla îl va trage fiecare la momentul potrivit. Nu ştiu dacă au reuşit să o consulte măcar pe acea femeie, eu sper că da.