Când cineva iubeşte…

Nu mă apuc eu acum să defac firul în jde mii de bucăţele şi să analizez aceste cuvinte din toate punctele de vedere, ci vreau doar să remarc anumite aspecte pe care le-am observat zilele ăstea. Cine zicea că dragostea-i o prostie, o pierdere de timp… ăla n-a iubit niciodată. Şi spun asta convins de asta. Cine nega existenţa iubirii cu siguranţă a trecut printr-o experienţă neplăcută.

Destul cu definiţiile. Ideea e că de curând, m-am întâlnit cu o bună prietenă de-a mea şi-am văzut-o mergând de la depărtare. Parcă plutea. Vorbea la telefon şi era aşa de fericită… A închis până la umă, aşa că am grăbit pasu’ şi-am prins-o din urmă. Am vorbit destul de mult, că aveam drum comun. Despre ea, despre şcoală, despre tot felul de chestii. La un moment dat, am întrebat-o ce-i cu ea de-i aşa fericită, că ultima oară când am văzut-o era plouată rău. Şi, după ce s-a fâstâcit puţin, a recunoscut că iubeşte şi e îndrăgostită de-i vine să-şi ia zboru’ inlove . Şi s-a apucat şi mi-a povestit mergând pe stradă tot felul de întâmplări amuzante. Mă uitam la ea şi o vedeam că radia de fericire.

Alţii, când iubesc, au tendinţa să uite de tot ce-i în jurul lor. De muncă, de şcoală, de prieteni, de tot. Se văd toată ziua împreună cu cealaltă persoană şi trăiesc în lumea lor. Însă e o chestie cu două tăişuri aici, pentru că dacă dau greş cu ceva, rămân singuri şi de aici până la o urâtă depresie nu mai e decât un singur pas. Şi când spun asta, mă gândesc cu părere de rău la concertul ăla la care n-am ajuns astă vară. Prietenii ştiu de ce.

Nu pot să nu-mi aduc aminte de însemnarea pe care a scris-o blonda, care nu se adresează numai fetelor. Sincer, aş recomanda chestia asta şi multor cunoscuţi de-ai mei care mereu sunt nervoşi, puşi pe harţă. Parcă mi-l aduc aminte pe ficus astă-vară cum zicea: get drilled or something.

Eu în momentul ăsta sunt detaşat de situaţia asta. Sunt genul de călător sau… trecător mai bine zis, care observ, reţin şi cuget, dar pentru pun în practică. “De ce?”, ar spune colegu’ Sandu (sau Markus), care mă vede înconjurat mai mereu de fete frumoase. Pentru că n-am chef, pentru că n-am poftă şi pentru că nu-mi arde de-aşa ceva acum. Mă simt ca în povestea aia de o ascultam eu când eram mic de la învăţătoare, când şoarecele, pisica şi câinele priveau ascunşi cum stăpânul mânca din caşcavalul pe care se bătuseră ei înainte ca acesta să intre în cameră. Şi nu salivez chiar aşa de rău la acel caşcaval.

În concluzie, iubiţi-vă mult, vorba lu’ Nenea Mircea Radu Bre, dar cu cap! Nu-i uitaţi pe ceilalţi din jurul vostru, chiar dacă asta e greu. E frumos să te pierzi împreună cu persoana iubită într-un loc, departe de tot, însă atunci când vei reveni la viaţa ta, fără acea persoană, s-ar putea să nu mai ai aceiaşi prieteni. Nu le întoarce spatele celor care au nevoie de-o vorbă bună pentru că tu eşti acum cu mintea zburătoare. E greu să le acorzi şi altora din preţiosul timp pe care-l petreci cu cealaltă persoană, dar gândeşte-te că nu sunteţi numai voi doi pe pământ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *