Autopsia sufletului

Omul este un animal interesant . Să ne imaginăm omul ca o maşină care pe o parte înghite fluxul social şi pe alta descarcă poveşti . Oricine are nevoie să se confeseze într-un mod sau altul . Dacă ar reţine gunoiul digerat în maţele sufletului nici că ar ajunge bine . Balonul ar exploda şi ar face vâlvă prin sat . Această poveste mi-a stârnit curiozitatea . N-am să pălăvrăgesc pe seama veridicităţii ei . Doar am să disec vag cauzele care determină personajele să aleagă acest mod de comunicare . Şi aşa scriam mai devreme un articol despre terapii neconvenţionale.

Psihologul virtual îşi face cu spor treaba . Pacientul , sufocat de secreţiile sufletului , şe aşează calm pe masa , pardon , scaunul de operaţie . Îi este înmânată o tastatură veche şi începe să-şi scormone prin suflet . Scuipă caractere şi se simte mai bine . Nu comunică cu nimeni , doar scrie . Că doar asta-i nevoie cea mare pusă la bătaie şi pe pagina wordpress-ului : exprimă-te ! Cert este că fiecare se poate exprima în mai multe moduri . N-ar fi de mirare să dăm într-o bună zi de blogul unui criminal .. de muşte .

Oare atracţia faţă de psihologul virtual , această formă de confesare şi socializare online , ne ajută sau aţâţă balonul cu apă ? În online se devarsă tot soiul de depresii şi poveşti care mai de care , cadavre de personaje imaginare , măşti şi perechi de şosete murdare . Atât timp cât nu ţii mizeria în tine nu rişti să te îmbolnăveşti . Tastând şi aruncând gunoiul poţi scăpa pe moment de unele idei preconcepute sau de fantome reale.

Personajul ne spune că după ce a devărsat minunăţia şi a disecat fantomele , se simte mai bine . Doar faptul că a scăpat de povară , a aruncat-o undeva , nu cuiva , îl schimbă pe om . Că o carte tot din motivul ăsta este scrisă . Că doar nu vrea nimeni să ajungă vedetă peste noapte . Efectele se văd . Nu abera Cioran degeaba în Silogismele amărăciunii .

Revenind la prima poveste amintită . Am învăţat care-s nevoile personajului şi cum şi le satisface . Autopsia se poate face acum , fără probleme , cu o tastatură şi fără de mouse . Şi de mai introducem şi teatrul în discuţie şi cumpărăm niscaiva măşti unde se mai ajunge ? Putem oare să întoarcem rolurile sau să inversăm fluxul deversării deşeurilor emoţionale ? Când psihologul virtual , desenat din internauţi curioşi , devine pacientul . Când lumea e întoarsă cu susul în jos şi nici măcar nu o recunoaştem . Măcarul jocul este interesant şi nu lasă cititorul să se ridice .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *