Anunţ: redesign

De vreo câteva săptămâni m-am abonat la feed-urile unor cataloage de teme gratuite pentru wordpress, pentru că aştept ceva drăguţ, care să-i şadă bine blogului meu. Până acum, nu m-a impresionat nimic prea tare. Sincer, n-am făcut decât să downloadez nişte arhive până acum, dar promit ca în curând să acord ceva vreme acestui aspect care mă sâcâie de ceva vreme.

În primul rând, cred că vă întrebaţi de ce vreau să fac schimbarea asta. Pentru că :

  1. tema actuală nu pune într-o lumină bună conţinutul. îl face inaccesibil pentru cei care vin din Google pe blog (adică nu-i face să rămână mai mult de 10 secunde – vezi bounce-rate-ul ridicat), îl face greu de urmărit (linkurile sunt boldate prin CSS ca să se distingă) şi multe altele
  2. are culori monotone
  3. cu o schimbare de header nu aduc prea multe chestii noi
  4. nu există locuri suficiente pentru promovarea chestiilor de promovat (vezi proiectele personale, vezi alte lucruri care merită promovare, etc.)
  5. pentru că am reuşit să fac atâtea modificări încât tema nu mai e validă. nici xhtml, nici css.
  6. pentru că m-am săturat de “păsărica” de la favicon. asta pentru a o cita pe o prietenă, care mi-a zis într-o zi că vrea şi ea să aibă păsărică pe blog.

Şi dacă tot fac redesign, trebuie să restructurez şi blogrollu’, în conformitate cu ceea ce promiteam acum ceva vreme: să fac secţiune separată pentru blogurile de nişă pe care le urmăresc, dacă apar din ce în ce mai multe scrise în română. Şi au apărut!

Aşadar, dacă aveţi sugestii de teme care credeţi că s-ar potrivi acestui blog, please, let me know!

PS: şi dacă se poate şi o sugestie de plugin cu care să fac nişte operaţiuni cu categoriile posturilor mai uşor.. iarăşi, v-aş rămâne îndatorat!