Ani de liceu

Azi am revazut pentru a mia oara filmul “Liceenii”. Uneori am impresia ca numai duminica pot sa urmaresc filmul asta si Pro Tv-ul parca stie si imi respecta dorinta. Mi-am dat seama ca l-am vazut in trei perioade diferite – inainte de liceu, in timpul liceului si acum, cand au trecut aproape 2 ani de la bac. De fiecare data am ras, dar parca mi-a atins sufletul mereu altfel. Dar parca niciodata nu am ras asa mult ca azi. Anii isi spun deja cuvantul

Melodia aia cu “Ani de liceu” m-a emotionat cel mai mult chiar la sfarsitul clasei a 12-a…cand constientizam sfarsitul ala. Dar nah…am trecut peste si am fost in continuare fericiti. Insa azi m-a apucat dorul de liceu. Ma uitam la scenele alea cu Isoscel si imi aminteam cum eram eu cand eram scoasa la tabla, mai ales la fizica…si cand habar n-avem ce trebuie sa scriu acolo…si ma tot uitam la tabla aia, aproape ca treceam cu privirea prin perete, puneam mainile in sold (atunci colegii deja stiau ca habar n-am ce e de facut), apoi ma intorceam zambind spre clasa si asteptam sa-mi sufle careva :)) (era atat de nasol ca era distanta mare intre tabla si banci..of of). In schimb la matematica era mereu caterinca, 12 A stie de ce :p Ma distram foarte tare in acele rare dati cand ieseam la tabla. Uh…si orele de romana :X Astea erau mirifice…ceva deosebit. Trebuia sa le traiesti ca sa intelegi. Intotdeauna reuseam sa bat campii cu gratie si sa iau note frumusele. Eh…eram o clasa de oameni tembeli, dar amuzanti. Aveam noi ceva de ne tot laudau profii prin liceu :))

Dar, in mod evident, intre filmul ala din ‘87, cand noi inca nu ne nascusem, si perioada noastra de “ani de liceu” sunt diferente enorme…plecand de la limbaj, comportament, ambitie si asa mai departe. Si noi ne cam bateam pentru note, ca niste tocilari ce eram, dar in rest…ne purtam cu totul altfel. Respectul baietilor fata de fete…tindea spre 0…fetele au devenit mai baietoase si asa mai departe. Toata treaba cu sentimentele, cu “imi place de X” devenise o mare caterinca… Acum nu stiu cum o fi mai bine…ca atunci, cu Dana si cu Mihai cu…”Ce bine iti sta cu ochelari” sau…ca acum…ma rog…cum o fi acum, ca inca nu m-am lamurit :p

Oricum, mi-e dor de liceu…de prietenii de atunci, de plimbarile, discutiile si certurile de atunci…de emotiile si nervii consumati aiurea…de momentele in care parea ca totul se termina, dar cand, de fapt, totul de-abia incepea. Voua nu va e dor? Voi ce amintiri aveti din perioada aia?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *